Treci printr-o experiență dificilă.
Psihicul vine cu tot arsenalul de mecanisme pentru a rezista. Pentru a supraviețui. Pentru a supraviețui supraviețuirii.
Te doare, te apasă, te macină.
Cauți, încerci, reușești, cazi, te ridici. Iar și iar și iar.
În același timp, nu găsești vreo rețetă pentru cei mai rapizi pași spre a sta, măcar câteva minute, cu tine fără să simți neliniște. Nu găsești vreun bandaj magic care să ia de pe tine și din tine tot amalgamul de stări greu de gestionat.
Aud des vorbindu-se despre vindecarea emoțională, chiar și în cabinet - “Am venit la terapie să mă vindec”. Ei bine, când ne referim la partea psihică, “vindecarea”, din perspectiva mea, e un cuvânt pretențios. La o simplă căutare în DEX pentru “vindecare”, găsim explicații precum “a scăpa de”; “a face să dispară”. Astfel, raportându-ne la pierderea unei persoane dragi, la un abuz, un accident, un divorț, cu siguranță toate acestea nu dispar. Însă, după șocul inițial, dacă ne gândim la revenirea de după respectiva experiență, cu siguranță vom remarca cum psihicul caută soluții, variante de adaptare. Variante pentru o recuperare care să permită omului o bună funcționare în viața de zi cu zi.
Toate experiențele care au avut un impact în viața omului, nu dispar, nu se șterg. Însă, prin natura psihicului funcțional sau chiar și cu mici urme funcționale, omul va găsi resurse care să îi permită o recuperare cât mai adaptativă. Pași rapizi sau magici nu există pentru recuperarea de după un moment ce a fost sever. În schimb, există posibilități multiple pentru a reveni sau deveni. Cu blândețe orientată spre sine, înțelegere, acceptare, explorare și deschidere, recuperarea aduce omul în punctul în care să stea confortabil cu totul său. Așa cum a fost. Așa cum este. Să fim!