– De ce să răspunzi cu bine unui om ce ți-a făcut rău?
– Pentru a nu crește numărul celor ce fac rău. E suficient unul rău. Tu poți fi unul bun în plus peste ceilalți buni.

Să răspândești bunătate e simplu. Răutatea, însă, e o povară grea. Îți face rău și ție, cel care transmiți răul, pentru că trăiești cu experiențele și emoțiile negative. Te lasă fără suflu, fără demnitate, respect și valori morale. Te face un individ urât, nu om urât, căci umanitatea ai pierdut-o atunci când ai ales să faci rău. 

Însă tu, omule bun, ai puterea să dăruiești și celui rău. Ai puterea să îl atragi spre tine prin gesturile și faptele tale. Ai puterea să îi arăți celui rău că a greșit tocmai prin a-i răspunde cu bunătate. Felul în care tu te porți poate da viață unui altfel de om, unui om a cărui viață a fost zbuciumată până atunci. Conștiința lui, suprasaturată de bolovanul cu care a dat ieri în tine, poate fi trezită și ușurată astăzi.  Gândul tău bun, alinarea plină de dragoste pot să alunge urâtul din el și să-și dea seama rușinat de faptele de ieri.

Răspândește bunătate și fă bine oricând poți, căci bunătatea arată conținutul sufletului tău. Fă bine pentru tine. Pentru cei ce te înconjoară. Pentru cei ce nu mai speră. Pentru cei ce greșesc. Pentru sufletul tău. Fă bine pentru ASTĂZI.