Relațiile (de orice fel) sau interacțiunile dintre noi sunt examenele cele mai credibile care arată dezvoltarea propriilor aspecte interioare.
Degeaba spun că am un atașament securizant, dar în momentul expunerii lângă celălalt, când nu-mi răspunde la telefon, eu dezvolt tensiune și nu mă liniștesc decât după ce îi dau 20 de mesaje, 10 apeluri și, în cele din urmă, îmi răspunde (având un motiv pertinent pentru care nu a răspuns în acele clipe).
Degeaba spun că sunt cea mai Zen ființă, că sunt calmă, răbdătoare, dar în interacțiunea cu celălalt nu suport să fiu contrazisă sau mă înfurii când ceva mă deranjează la celălalt.
Degeaba spun că am încredere în mine, dar la magazin prefer să ceară celălat pentru mine. Sau cer aprobarea celuilalt pentru o decizie personală.
Degeaba spun că pot vorbi deschis, fără violență, dar la prima dispută mă retrag, evit subiectul, jignesc sau “trec peste”.
Degeaba spun că prioritizez limitele sănătoase, dar în continuare nu pot exprima un refuz.
Degeaba spun că sunt matur emoțional, dar dau vina pe ceilalți pentru orice conflict, fără să-mi asum partea mea de responsabilitate.
Degeaba spun că sunt autentic, dar port constant măști pentru a fi acceptat sau iubit de ceilalți.
Relațiile sunt oglinzi care ne reflectă adevărul despre noi înșine. Oricât de mult ne-am dori să credem că suntem într-un anume fel, comportamentele noastre din interacțiunile reale spun povestea completă. În lipsa expunerii în interacțiuni, e ca și cum un medic învață pașii pentru o intervenție chirurgicală, dar nu practică niciodată. Teoria e esențială și definitorie, dar practica reflectă barometrul realității și întregește povestea.